Fashion & Business | Acuzată De Rasism, Dolce & Gabbana Își Cere Scuze Și Își Declară Respectul Față De China

Stefano Gabbana și Domenico Dolce, cofondatori ai celebrei case de modă Dolce&Gabbana, auprezentat, vineri, scuze ”chinezilor din întreaga lume”, după publicarea unor reclame publicitare și a unorcomentarii, considerate rasiste în China  

Acuzată De Rasism, Dolce&Gabbana Își Cere Scuze Și Își Declară Respectul Față De China

Dolce&Gabbana își cere scuze și își declară respectul față de China

 ,,Vrem să le spunem tuturor chinezilor, din întreaga lume, și sunt mulți, cât de rău ne pare. Și luăm aceste scuze și acest mesaj foarte în serios”, a declarat Gabbana, designer al brand-ului italian, într-un video difuzat, vineri, pe rețeaua chineză Weibo.

La rândul său, Domenico Dolce reiterează, faptul că, ,,sunt întristați”, și că au reflectat ,,mult la controversa creată”. ,,Familiile noastre ne-au învățat, întotdeauna, să respectăm diferențele culturale și(…), vă cerem iertare, dacă am făcut greșeli, în opinia dumeavoastră”, a mai adăugat designerul italian.

 Marți, casa de modă, Dolce&Gabbana, a fost obligată să anuleze o prezentare de modă, în orașul Shanghai, după polemica suscitată de postarea, pecontul de Instagram, al celebrului brand italian, a unor videoclipuri de promovare a show-ului, în care apărea o femeie cu trăsături asiatice. Aceasta încerca să mănânce pizza și spaghete cu bețișoare chinezești,  sub coordonarea unei voci masculine, clipuri considerate rasiste și degradante, de către internauții chinezi. Scandalul s-a amplificat și mai mult, după difuzarea, pe internet, a unor capturi de ecran,ce prezentau o discuție, pe rețeaua de socializare Instagram, purtată de către unul dintre creatorii brand-ului italian, Steffano Gabbana, în care acesta,folosea emoji, reprezentând excremente, pentru a trata China drept ,,țară de rahat”.  Potrivit reprezentanților companiei italiene,contul de Instagram, al designerului Stefano Gabbama, ar fi fost piratat.  De asemenea, reprezentanții companiei, au datasigurări, că designerul are numai ,,respect pentru China”.

Cu toate acestea, potrivit presei chineze, în urma scandalului apărut,site-urile chineze de comerț electronic, au retras de la vânzare, toate produsele casei italiene, în timp ce, numeroși consumatori chinezi au promis să boicoteze produsele casei de modă italiene.

,,Vom învăța din această experiență,și, desigur, aceasta nu se va mai întâmpla”, a dat asigurări Stefano Gabbana, într-o înregistrare video, care se încheie cu cei doi designeri aicasei de modă italiene, spunând împreună, în limba chineză: ,,Ne pare rău”.

Însă, scandalul este departe de a se încheia. Mai multe celebrități chineze, au difuzat declarații publice, anunțând, încheierea colaborării lor cu casa de modă italiană Dolce & Gabbana, după scandalul publicării unor reclame publicitare și a unor comentarii considerate rasiste în China, care au determinat anularea, săptămâna aceasta, a unei prezentări de modă la Shanghai.

,,Premisa cooperării se bazează peschimbul reciproc, egalitate de condiții și respect reciproc și pe respectulfață de cultura și istoria fiecăruia. Nu trebuie atacată patria unei persoane,deoarece patria este mai presus de toate. Anunțăm, aici, realizarea contractului cu Dolce&Gabbana”, a precizat cântărețtul și actorul  Wang Junkai, imagine de mult timp a firmei.

O altă vedetă din China, care a renunțat la brandul italian, este actrițaDilireba, care a devenit imaginea casei de modă, pentru Asia-Pacific, în lunafebruarie. ,,Dilireba, ca cetățean al Republicii Populare Chineze, este indignată profund, de cămentariile designerului Dolce&Gabbana, care a insultat China. Toate relațiile cuaceastă marcă s-au încheiat”, se precizează într-un comunicat al agențieide reprezentare a actriței.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s