Baby Boom Show – Evenimentul Anului Pentru Întreaga Familie. Între 4 – 7 Aprilie, In Cel Mai Nou Pavilion Din ROMEXPO

Primăvara aceasta Baby Boom Show – Cea Mai Mare Expoziție Pentru Viitoare Mămici Și Copii Cu Vârste Cuprinse Între 0-7 Ani – Anunță O Ediție Impresionantă!

Începând cu 2019, Baby Boom Show, are loc în unul dintre cele mai noi pavilioane ROMEXPO – Pavilionul B1. Pe lângă un look modern, pavilionul expozițional, aduce numeroase beneficii, pentru vizitatorii târgului. Începând cu accesul mult mai ușor, în cadrul evenimentului și până la o sală de conferințe, ce ține pasul cu noile dotări tehnologice, pavilionul permite spații mult mai ample de expunere, ce se vor concretiza în standuri mult mai atractive și o sectorizare ușor de urmărit, pentru viitorii participanți la eveniment.

Baby Boom Show: 151 De Companii Și-au Confirmat participarea

Cu mai bine de o lună înainte de deschiderea oficială, peste 150 de companii și-au confirmat, deja, prezența, iar înscrierile continuă!

Cărucioare, scaune auto, mobilier și decorațiuni, maternități și bănci de celule stem, îmbărăcăminte și încălțăminte, alimentație, jocuri și jucării, edituri, librării și multe, multe altele vor aștepta peste 10.000 de vizitatori preconizați ai ediției de primăvară.

Baby Boom Show: Servicii Medicale și Cursuri Gratuite Pentru Vizitatori!

Baby Boom Show înseamnă mai mult decât o expoziție. Este un eveniment pentru întreaga familie, ce pune accentul pe responsabilitate și informare corectă. Astfel, peste 20 de specialiși sunt alături de vizitatorii târgului, oferind evaluări medicale, dar și susținând cursuri și seminarii, toate gratuite, pe între parcursul celor patru zile de eveniment. Evaluări  de logopedie și kinetoterapie, cursuri de puericultură, curs de alăptare, cursuri de psihologie sau prim-ajutor, sunt doar o mică parte din paleta informațională oferită în cadrul ediției de primăvară Baby Boom Show.

Program de vizitare, Baby Boom Show, ROMEXPO, Pavilionul B1:

  • 4-6 Aprilie 2019: 10.00-19.00 și 7 Aprilie: 10.00-18.00.
  • Accesul în cadrul evenimentului se face gratuit pe baza înregistrării online, doar pentru zilele de joi și vineri.
  • Preț Bilet: 10lei/ Parcare Vizitatori: 5lei/oră.

�l

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s