
Designerul Karl Lagerfeld, Directorul Creativ al Casei Chanel, care a murit la vârsta de 85 de ani, marți, și-ar fi desemnat drept moștenitoare pisica, o celebră birmaneză, pe nume Choupette.
Celibatar și fără copii, Karl Lagerfeld, lasă în urma sa, o pisică, devinită celebră în ultimii ani, Choupette, o birmaneză, pe care a adoptat-o în 2011, de la manechinul Baptiste Giabiconi.
De altfel, Lagerfeld iubea atât de mult felina, încât a spus despre Choupette, în anul 2013, că ar lua-o de soție, dacă acest lucru ar fi legal.
,,Nu credeam că mă voi îndrăgosti atât de mult de o pisică”, a declarat designerul într-un interviu pentru CNN.
O veritabilă muză pentru designerul german stabilit la Paris, Choupette a fost desmnată moștenitoare.
,,Fiți sigur că va fi suficient pentru toată lumea”, a declarat Lagerfeld într-un interviu pentru publicația Numero. ,,Totuși, mi se pare că în Franța este interzis să lași moștenire ceva hamsterului sau porcului de Guineea”, a declarat acesta jurnalistului care îl intervieva.
,,Foarte bine, pentru că eu nu sunt francez”, a declarat creatorul de modă german, a cărui avere estimată la peste 170 de milioane de euro.
Lagerfeld era rezident francez, dar ar fi putut să ceară prin testament, să se aplice legea germană, în ceea ce privește desemnarea moștenitorilor. In Germania, este permisă desemnarea animalelor de companie drept moștenitori. O altă posibilitate de a-și lăsa averea pisicii ar fi fost să desemneze o persoană de încredere căreia să îi lase o sumă de bani cu condiția ca aceasta să aibă grijă de felină până la moarte. O a treia posibilitate ar fi fost să fi înființat o fundație care să aibă ca misiune îngrijirea pisicii.
Choupette deține, deja, o avere de aproximativ 3 milioane de euro, potrivit unor declarații făcute de către Karl Lagerfeld, in 2015, anul în care a fost lansată cariera pisicii. Prietena celui supranumit ,,Kaiser-ul”, ,,a lansat” o colecție de produse de machiaj, după care a devenit imaginea mai multor branduri, printre care Opel.
Felina birmaneză, albă cu ochi albaștri, are 50.700 de urmăritori, pe platforma Twitter și 184.000 de fani pe Instagram și este renumită pentru tratamentul regal de care beneficiază. Choupette călătorește într-un avion privat și are în permanență la dispoziție două însoțitoare și o gardă de corp personală. Totodată, în 2014, Karl Lagerfeld i-a dedicat pisicii sale o carte, intitulată ,,Choupette – The Enchanted Life of A Fashion Cat”.