
Redactorul-șef al ediției britanice a revistei Vogue, Edward Enninful, a declarat faptul că, după părerea lui, ,,vârsta nu este cu adevărat importantă”, iar experiența care vine odată cu aceasta trebuie apreciată.
Revista de modă va lansa o ediție specială, dedicată femeilor cu vârsta de peste 50 de ani, demers care are ca scop combaterea discriminării pe criterii de vârstă.
Numărul special o are pe copertă, pe vedeta de la Hollywood Jane Fonda, în vârstă de 81 de ani.
,,Din punctul meu de vedere, British Vogue a celebrat, întotdeauna, diversitatea perspectivelor, fie că este vorba despre etnie, gen, vârstă, a fost un lucru crucial pentru mine, iar pentru mine, vârsta nu este importantă”, a declarat Enninful, primul redactor-șef bărbat din istoria ediției britanice a celebrei publicații dedicată modei.
,,Cu toate acestea, există încă multă discriminare în industria modei și a frumuseții, și, de acest număr special este dedicat femilor de peste 50 de ani, care s-ar putea simiți excluse din cauza vârstei”, a mai adăugat acesta.
Ediția specială, realizată în parteneriat cu L‘Oreal Paris, va putea fi achiziționată împreună cu numărul pe luna mai, iar printre personalitățile prezent în paginile sale se mai numără actrița britanică Helen Mirren (73 de ani) și actrița franceză Isabelle Adjani (63 de ani).
,,Este important să înțelegem că femeile mai în vârstă reprezintă grupul demografic cu cea mai rapidă creștere. Este timpul să ni se recunoască valoarea”, a declarat Jane Fonda.
,,British Vogue va continua să celebreze și să scrie despre toate aceste femei cu vârstă de peste 50 de ani. În trecut, le-am adus în centrul atenției pe Vanessa Redgrave, Oprah Winfrey, Kristin Scott Thomas, Diane Von Furstenberg, lista poate continua și simt că în această epocă este timpul să le dăm posibilitatea femeilor care se simt ignorate să se facă auzite”.
”Trebuie să dăm dovada de incluziune față de femeile care se simt excluse și să provocăm industria la schimbare în mod direct”, a adăugat acesta.
In cuvântul introductiv al acestui număr special, Enninful spune că în 2019 ,,Femeile care au peste 50 de ani se remarcă prin absența din industria frumuseții și a modei, precum li din peisajul mai larg al presei”.
Acest număr special al British Vogue, în parteneriat cu L‘Oreal, este disponibil din 5 aprilie.